29 iulie 2007

Biografie - Dave Murray - de la Iron Maiden

În 1956, pe 23 decembrie – se naşte în Edmonton – Anglia - David Michael Murray – unul din cei 3 chitarişti ai formaţiei de heavy metal – Iron Maiden. El s-a născut într-o familie săracă, tatăl său era invalid iar mama lui lucra cu jumătate de normă ca chelneriţă. Familia se muta foarte des, fapt ce l-a determinat pe David să renunţe la şcoală la doar 16 ani. El este considerat cel de-al doilea membru “original” al grupului Iron Maiden, alaturi de Steve Harris. Grupul a luat fiinţă în Anglia - în anul 1976, la iniţiativa lui Steve Harris. El a a preluat una dintre cele mai diabolice obiecte medievale de tortură şi a dat numele grupului - Iron Maiden. Scena havy metal de la sfârşitul anilor 70’ era în mare parte considerată slabă, cu foarte puţine trupe ce produceau muzică de calitate. Iron Maiden este, din acest punct de vedere – trupa reprezentativă a acestui gen, prin sunetul nou, mai dur, formaţia se distinge printr-un heavy metal mult mai rapid şi mai energic decât cei care au stat la baza inspiraţiei lor, în principal trupe de punk. Trupa a debutat live la Cart& Horses Pub din Stratford, estul Londrei – în 1977, după ce cu doi ani înainte au sustinut spectacole în diferite baruri. Fără să obţină un răspuns din partea companiilor de înregistrare, trupa a trimis o casetă cu trei piese lui Neal Kay – Dj într-o discotecă hard-rok. Faptul că trupa a intrat în atenţia lui Kay a contat foarte mult pentru succesul carierei băieţilor, mai ales prin înfiinţarea unei case de discuri semnată Iron Maiden.